jump to navigation

Integritatea morală a celor care ne guvernează Iunie 18, 2011

Posted by ingerdemon in Bila Neagra, De-ale carnavalului.
1 comment so far

Citiți mai jos un articol scris de Alexandru Tănase, ex-ministrul Justiției, care cu siguranță nu va fi difuzat atît de masiv de presa de la noi în comparație cu știrea care a anunțat demisia lui Vadim Cojocaru, Directorul Departamentului Instituții Penitenciare. Motivele pentru ne-preluarea acestui articol de către presa noastră nu cred că merită să le enumăr. Le cunoaștem cu toții.

Demitere spectaculoasă sau ipocrizie ordinară?

Autor: Alexandru Tănase

Săptămâna aceasta s-a consumat o nouă farsă caracteristică moravurilor ce guvernează oaza de democraţie pro-occidentală de pe malurile fluviului Bâc.
La 15 iunie 2011, în regim de urgenţă şi „conspiraţie maximă” a fost destituit directorul general al Departamentului Instituţiilor Penitenciare, General-maiorul de justiţie Vadim Cojocaru. Destituirea a avut loc în faţa întregului efectiv de ofiţeri ai Departamentului, încercându-se a se imita un soi de descindere.
Pentru a „pregăti” opinia publică, demiterea a fost precedată de tirajarea în presa pro-guvernamentală a unor aşa-numite „dezvăluiri”, ce se refereau, de fapt, la evenimente care au avut loc mai bine de un an în urmă. Adevărul este că protagoniştii acestor „dezvăluiri” au fost demişi cu un an în urmă, iar o parte din ei se află pe banca acuzaţilor. Bineînţeles că despre acest detaliu „neimportant” s-a uitat să se menţioneze, şi nici opinia Departamentului Instituţiilor Penitenciare nu a fost solicitată, deşi a fost distribuit un comunicat oficial în acest sens. Nici despre faptul că anume actualul ministru al justiţiei era responsabil de sistemul penitenciar în perioada când aceste fapte au avut loc nu s-a suflat nici o vorbă.
Pentru a crea aparenţa „luptei cu ilegalităţile” din sistemul penitenciar, a fost creat un vid de informaţii oficiale. Ordinul de demisie nu a fost făcut public, iar comunicatul oficial al Misterului Justiţiei nu oferă nici un detaliu în acest sens (http://www.justice.gov.md/ro/news-ministr/10788/).
Ca de obicei, am aflat de la televizor care sunt „motivele” acestei demisii:
1. Numirea dlui V. Cojocaru ar fi avut loc cu încălcarea procedurii legale (prin ordinul Ministrului Justiţiei şi nu de către Colegiul Ministerului Justiţiei).
2. Ridicarea pensiei şi a indemnizaţiei de concediere de către dl V. Cojocaru.
Actualul Ministru al Justiţiei, într-o manieră transparentă, a lăsat să se înţeleagă că anume eu, în calitate de Ministru al Justiţiei la acea vreme, am comis „ilegalitatea” de reangajare a dlui V. Cojocaru.
Deoarece am fost vizat nemijlocit, iar problema dată este una de interes public, sunt obligat să vin cu unele precizări asupra adevăratelor motive de destituire a directorului DIP.

CE ESTE COLEGIUL MINISTERULUI JUSTIŢIEI ŞI CARE SUNT COMPETENŢELE ACESTUIA?
Colegiul Ministerului Justiţiei este o entitate facultativă şi nu obligatorie. Actul normativ care reglementează existenţaşi inexistenţa Colegiului Ministerului Justiţiei este Hotărârea Guvernului nr. 129 din 15 februarie 2000 cu privire la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova. Punctul 3 al acestui act normativ prevede următoarele:
„3. Se permite Ministerului Justiţiei să aibă 2 viceminiştri şi un colegiu compus din 9 persoane.”
Observăm că nu este o obligaţie, ci un drept al Ministrului Justiţiei de a institui o asemenea entitate. În perioada cât am deţinut funcţia de Ministru al Justiţiei, eu nu am constituit şi nici nu am convocat Colegiul Ministerului, deoarece am considerat şi rămân la ideea că aşa-numitele „colegii” sunt reminiscenţe ale modelului administrativ sovietic, care nu au nimic comun cu democraţia sau cu administrarea modernă.
Colegiile erau folosite pentru a dilua responsabilitatea pentru o decizie individuală a ministrului cu o aşa-numită „decizie” colectivă. În ciuda aparenţelor, în realitate deciziile colegiilor sunt absolut individuale, deoarece colegiul este condus de Ministru, iar membri sunt subalternii ministrului. Este greu de imaginat o decizie a Colegiului care ar merge împotriva voinţei Ministrului. Cel puţin, în istoria colegiului Ministerului Justiţiei nu a existat nici un astfel de caz.
În mandatul meu de Ministru al Justiţiei, nu am convocat aşa-numitul colegiu, deoarece nu poate o structură cu un statut juridic reglementat prin regulamentul ministerului şi competenţe consultative să limiteze mandatul unui membru al Guvernului, învestit de Parlament şi responsabil în faţa acestuia, cu atât mai puţin să cenzureze actele unui Ministru.
Articolul 21 din Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern stabileşte expres că ministerele sunt organele centrale de specialitate ale statului şi nu colegiile ministerelor. Acelaşi articol prevede expres că ministerele sunt conduse de miniştri, care poartă răspundere personală pentru îndeplinirea sarcinilor puse în seama lor. Despre rolul colegiilor nu se spune nici un cuvânt.
Poziţia mea referitoare la caracterul facultativ al „colegiilor” o ştia atât prim-ministrul, cât şi cei doi viceminiştri cu care am lucrat. Anume de aceasta, nimeni nu a pus niciodată în discuţie oportunitatea constituirii/convocării aşa-numitului colegiu al Ministerului Justiţiei.
Pentru informare: Ultima dată componenţa Colegiului Ministerului Justiţiei a fost aprobată la 15.02.2005 de către Guvernul Tarlev.

CINE ARE DREPTUL SĂ ANGAJEZE DIRECTORUL DEPARTAMENTULUI INSTITUŢIILOR PENITENCIARE?
Voi trata acest subiect fără a recurge la „dreptul moral”, „dreptul canonic” sau „dreptul istoric” şi mă voi sprijini, în principal, pe normele dreptului muncii şi actelor normative referitoare la activitatea sistemului penitenciar.
Articolul 1 din Codul Muncii prevede expres că poate avea calitatea de angajator – persoana juridică (unitate) saupersoana fizică care angajează salariaţi în bază de contract individual de muncă încheiat conform prevederilor Codului.
Colegiul Ministerului Justiţiei nu are statut de persoană juridică şi, prin urmare, el a priori nu poate avea calitatea de „angajator”. În situaţia dată, unicul care poate avea calitatea de „angajator” este Ministrul Justiţiei.
Urmând spiritul Codului Muncii, Hotărârea Guvernului nr. 129 din 15 februarie 2000 cu privire la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, vine cu următoarele reglementări la articolul 12, punctele 8 şi 11:
„12. Ministrul Justiţiei:
8 ) angajează în serviciu şi eliberează din funcţie conducătorii de departamente, direcţii şi secţii, alţi colaboratori ai ministerului şi cadre de conducere ale instituţiilor din subordine;
11) angajează în serviciu, înaintează în grad, retrage din grad şi trece în rezervă prin ordin efectivul militar al Departamentului instituţiilor penitenciare;”
Exact aceleaşi prevederi şi aceeaşi logică o găsim şi în Hotărârea Guvernului nr. 1310 din 24 noiembrie 2008 cu privire la Departamentul Instituţiilor Penitenciare. Articolul 10 al acestui act normativ prevede expres următoarele:
„10. Departamentul este condus de directorul general, numit în funcţie prin ordinul ministrului justiţiei în condiţiile legii cu privire la sistemul penitenciar.”
Toţi Miniştrii Justiţiei din ultimii 15 ani s-au condus de aceleaşi prevederi legale şi, prin urmare, toţi foştii conducători ai Departamentului Instituţiilor Penitenciare (inclusiv dl Vadim Cojocaru) au fost numiţi în funcţie prin ordinul Ministrului Justiţiei şi nu de către Colegiul Ministerului Justiţiei.
Dacă tot suntem în zona dreptului muncii, cred că se mai cer unele precizări. Să admitem, prin absurd, că subsemnatul şi ceilalţi Miniştri ai Justiţiei care au fost până la mine au fost nişte ignoranţi, iar şefii de la resurse umane au fost analfabeţi şi au numit directorii de la DIP cu pretinse încălcări de procedură. Există un principiu fundamental al răspunderii în dreptul muncii: angajatul nu trebuie să suporte consecinţele eventualelor încălcări imputabile angajatorului. Cel puţin, asta m-a învăţat pe mine prof. Gheorghe Filip la anul IV de facultate. Urmând acest principiu, Codul Muncii nu conţine un asemenea temei de demisie cum ar fi: „încălcarea procedurii de angajare de către angajator”. Cine vrea să se convingă poate consulta prevederile articolului 86 din Codul Muncii (Concedierea).
Dacă tot avem progrese fulminante pe calea integrării europene, pentru cei pentru care prevederile Codului Muncii nu sunt suficiente, le recomand să consulte şi articolul 24 al Cărţii Sociale Europene, care impune statelor obligaţia să garanteze dreptul lucrătorilor de a nu fi concediaţi fără un motiv valabil legat de aptitudinea sau conduita acestora, sau de cerinţele de funcţionare a întreprinderii, a instituţiei sau a serviciului.

O PRETINSĂ „ILEGALITATE” SE ACOPERĂ CU O ILEGALITATE VERITABILĂ
Vă propun să mai rămânem puţin în zona supoziţiilor. Dacă, cu adevărat, s-ar fi constatat un viciu de procedură la numirea în funcţie a dlui V. Cojocaru, acesta putea fi rezolvat prin convocarea Colegiului, care să discute dacă dl V. Cojocaru corespunde funcţiei. Dacă se insistă că acest Colegiu are forţă superioară Ministrului, de ce nu a fost convocat pentru a discuta situaţia şi a decide reîncadrarea sau demisia lui V. Cojocaru?
Şi în acest caz, pentru a argumenta cele spuse mai sus, voi recurge la prevederile Codului Muncii. Articolul 84 al Codului Muncii prevede cum trebuie de procedat în cazul nerespectării oricărei dintre condiţiile stabilite de Cod pentru încheierea contractului individual de muncă ce atrage nulitatea acestuia:
„(2) Constatarea nulităţii contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor.
(3) Nulitatea contractului individual de muncă poate fi înlăturată prin îndeplinirea condiţiilor corespunzătoare impuse de prezentul cod.
(5) Nulitatea contractului individual de muncă se constată prin hotărâre a instanţei de judecată.”
Cum s-ar zice – no comment.
CÂT DE LEGALĂ A FOST NUMIREA DIRECTORULUI INTERIMAR?
Numirea imediată a unui director interimar care nici nu este angajat în sistem ridică, de asemenea, mai multe semne de întrebare. Regulamentul Departamentului stabileşte că în cazul lipsei directorului general, funcţiile acestuia sunt îndeplinite de adjunct. De asemenea, dacă se dorea demiterea dlui V. Cojocaru pe motivul pensionării, el însuşi ar fi putut exercita mandatul până la numirea unui nou director, fără necesitatea instituirii interimatului.
În orice caz, orice numire, chiar şi a unui interimar, presupune respectarea aceloraşi cerinţe ca pentru numirea în funcţie cu titlu permanent. În cazul sistemului penitenciar, aceasta înseamnă, cel puţin, controale medicale complexe şi avizele instituţiilor de forţă, inclusiv SIS.
Numirea unei persoane care nu întruneşte aceste cerinţe, chiar şi cu titlu provizoriu, este gravă şi absolut ilegală.

DREPTUL MORAL VERSUS DREPTUL CONSTITUŢIONAL
Pentru a justifica demisia lui V. Cojocaru şi promovarea unei persoane comode, s-a invocat faptul că acesta s-a pensionat şi ulterior a fost reangajat ca civil. Şi în acest caz, decizia de a accepta pensionarea dlui V. Cojocaru a fost adoptată în baza legii. Articolul 13 al Legii privind sistemul penitenciar garantează dreptul la pensie pentru vechime în serviciu pentru:
„a) militarii care au satisfăcut serviciu prin contract, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care au o vechime în serviciu de cel puţin 20 de ani;”
Nimeni, nici chiar ministrul justiţiei, nu are dreptul de a refuza pensionarea unei persoane, la fel cum nimeni nu poate condiţiona reangajarea unei persoane cu renunţarea la pensia cuvenită. În acest sens, recomand specialiştilor în „drept moral” să consulte Hotărârea Curţii Constituţionale nr.10 din 2 iunie 2009. Acolo vor găsi următoarea constatare a Curţii:
“Prevederile legale prin care persoanelor reîncadrate li se micşorează sau li se sistează pensia cuvenită vin în contradicţie cu prevederile art.47 din Constituţie şi cu normele actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.”
Curtea Constituţională are o jurisprudenţă deja consacrată care relevă dreptul persoanei pensionate de a beneficia de pensie şi de salariu în cazul reîncadrării, acestea fiind drepturi distincte. Prin urmare, este ilegal (şi neconstituţional) să obligi o persoană să aleagă între aceste drepturi din moment ce legea şi Constituţia îi permite să beneficieze de ambele, aşa cum nu este nici legal, nici constituţional să concediezi pe cineva din acest motiv.
Este bine ca specialiştii în moralitate să fie sinceri până la capăt şi să spună oamenilor că actualul şi foştii Miniştri de Interne beneficiază de pensii şi salarii concomitent. Peste o sută de ofiţeri superiori din MAI sunt exact în aceeaşi condiţie, primind salariu pentru munca prestată şi pensie pentru anii care i-au muncit. Nimănui nu i-a trecut prin cap sa-i demită pe acest motiv, deoarece nu există nimic criminal în această practică.
În altă ordine de idei, ca cetăţean al acestei ţări, aş dori să aud o explicaţie plauzibilă cât este de moral să-i ceri cuiva să renunţe la un drept obţinut prin muncă şi garantat de Constituţie?

DESPRE „IMORALITATEA” ÎNCASĂRII DE CĂTRE V. COJOCARU A INDEMNIZAŢIEI UNICE DE PENSIONARE
Pentru a clarifica şi acest aspect, vă propun să ne clarificăm mai întâi cu prevederile legale, ce permit unui ofiţer care se pensionează să beneficieze de o indemnizaţie unică. Articolul 28 (23) al Legii privind sistemul penitenciarstabileşte următoarele drepturi pentru colaboratorii sistemului penitenciar la asigurare materială:
„(5) În cazul eliberării din sistemul penitenciar în temeiul prevăzut la art.20 pct.1)-5) din prezenta lege, colaboratorilor sistemului penitenciar li se acordă o indemnizaţie unică, al cărei cuantum variază în funcţie de vechimea calendaristică pentru stabilirea pensiei, după cum urmează:
a) pînă la 5 ani calendaristici – 3 salarii lunare;
b) de la 5 pînă la 10 ani calendaristici – 6 salarii lunare;
c) de la 10 pînă la 15 ani calendaristici – 8 salarii lunare;
d) de la 15 pînă la 20 de ani calendaristici – 10 salarii lunare;
e) de la 20 pînă la 25 de ani calendaristici – 14 salarii lunare;
f) de la 25 pînă la 30 de ani calendaristici – 16 salarii lunare;
g) de la 30 şi mai mulţi ani calendaristici – 18 salarii lunare.”
Dl V. Cojocaru are o carieră militară de aproape 23 ani, ajungând în gradul de general-maior de justiţie. În baza acestor prevederi legale, dumnealui a beneficiat de plata unei indemnizaţii unice în mărime de 14 salarii.
Trebuie să menţionăm că de indemnizaţii unice la concediere beneficiază mai multe categorii de funcţionari. Există funcţionari de nivel mult mai jos care, încheindu-şi fructuoasa activitate în Guvernul Filat I, au fost reangajaţi în Guvernul Filat II, în aceleaşi poziţii, aceleaşi birouri şi funcţii, şi care au încasat indemnizaţii unice de 6 salarii de funcţie (deşi guvernul a avut un mandat deplin de aproximativ 1 an).
Stranie logică. „Dreptul moral” este opozabil unui ofiţer în grad de general, care a muncit pentru această ţară aproape un sfert de veac şi care a beneficiat de 14 salarii de funcţie la pensionare, în schimb nu este opozabil unor inşi care timp de un an n-au făcut altceva decât să poarte bârfele dintr-un birou în altul de la etajul 5 al Casei Guvernului şi care au beneficiat de o indemnizaţie de 6 salarii pentru o activitate de 1 an de zile.
Şi în cadrul Ministerului Justiţiei, există persoane care odată cu demisia mea din funcţia de Ministru au beneficiat de plata a 6 salarii de funcţie cu titlu de indemnizaţie de concediere, fiind reangajaţi de noul ministru în aceeaşi zi, în acelaşi birou şi în aceeaşi poziţie. Nici în acest caz, „dreptul moral” nu a fost invocat.
PRETEXTUL PENTRU A REALIZA SUBTEXTUL
Toată această aventură descalificantă pentru o persoană integră a urmărit, în realitate, două scopuri care nu au nimic comun cu reforma sau democraţia. Primul scop a fost de a executa indicaţia lui şefu’ de a „găsi ilegalităţile” comise în perioada în care Tănase a fost ministru. Al doilea scop a fost plasarea de facto a sistemului penitenciar sub controlul MAI.
În ceea ce priveşte proaspăt numitul interimar de la DIP. Pentru prima dată mi s-a sugerat substituirea lui V. Cojocaru cu V. Ceban cu doi ani în urmă. Am refuzat acest lucru deoarece am considerat că sistemul penitenciar trebuie ţinut cât mai departe de MAI. Esenţa reformei penitenciare a fost de a exclude controlul MAI asupra penitenciarelor.
Eu nu-l cunosc personal pe dl V. Ceban, deşi ştiu că el mă cunoaşte foarte bine pe mine şi mulţi din foştii mei colegi de partid. Mult mai bine decât mi-aş fi dorit. Ne cunoaşte în virtutea funcţiei de Şef al Direcţiei Misiuni Speciale (DMS) din cadrul MAI, pe care a deţinut-o în perioada când la cârma MAI era Gh. Papuc. (Din câte îmi amintesc, a fost numit în această funcţie imediat după arestarea lui Corneliu Savca). Această structură a MAI, în realitate, era poliţia politică care se ocupa de partidele de opoziţie şi oponenţii personali ai regimului Voronin. DMS era responsabilă de filajul conducerii PLDM, interceptarea convorbirilor telefonice, supravegheri etc. DMS a jucat un rol cheie în atrocităţile comise în evenimentele din 7 aprilie 2009.
În calitate de Ministru al Justiţiei, am considerat că este greşit din punct de vedere politic ca în fruntea sistemului penitenciar să fie numită o persoană cu un asemenea background.

DE CE AM DECIS SĂ-I IAU APĂRATEA LUI V. COJOCARU?
Din start, vreau să se cunoască că Generalul V. Cojocaru nu îmi este nănaş, cumătru, rudă, fin de cununie sau de botez. Nu l-am adus eu în funcţia de Director al DIP, ci a fost angajat cu un an înainte de venirea mea la Ministerul Justiţiei.
Am decis să-i iau apărarea din câteva motive. Este greşit să stai de-o parte atunci când se comite o ilegalitate care nu te priveşte nemijlocit, în speranţa că ţie nu ţi se va întâmpla ceva similar. Vreau să amintesc ce scria pastorul protestant Martin Niemöller după ce a fost arestat de Gestapo în 1938:
“În Germania, au venit mai întâi să-i ridice pe comunişti şi nu am luat atitudine, pentru că nu eram comunist. Apoi au venit după evrei şi nu am luat atitudine, pentru că nu eram evreu. Apoi au venit după membrii de sindicat şi nu am luat atitudine, pentru că nu eram membru în niciun sindicat. Apoi au venit după catolici şi nu am luat atitudine, pentru că eram protestant. Apoi au venit după mine, dar, în acel moment, nu mai rămăsese nimeni care să ia atitudine pentru mine.”
Cu 200 de ani în urmă, celebrul pictor spaniol, Francisco Goya, lansa un avertisment care a marcat istoria umanităţii: „somnul raţiunii naşte monştri”. Nu ştiu câţi ani trebuie să treacă ca acest lucru să fie înţeles şi la noi.
Există şi alte motive pentru care am decis să scriu aceste rânduri şi să iau atitudine faţă de demisia ilegală a lui Vadim Cojocaru.
În primul rând, consider că este descalificant şi absolut nejustificat să înjoseşti absolut nemeritat un comandant, în grad de general, în faţa propriilor ofiţeri. Este dreptul ministrului de a decide cu ce echipă doreşte să lucreze. Chiar dacă se dorea înlocuirea lui, există modalităţi civilizate de a face acest lucru.
La fel ca şi actualul ministru, am lucrat cot la cot cu aceşti oameni, trecând prin situaţii diferite. Cât timp am deţinut funcţia de ministru, le-am sărit în apărare colegilor mei ori de câte ori a fost necesar. Nu m-am ascuns în spatele funcţiei de ministru şi am ieşit public ori de câte ori a fost necesar, chiar cu riscul de a pierde din propria imagine. Nu mi-ar fi trecut prin cap niciodată să-mi lovesc mişeleşte în spate proprii colegi, „aranjând” articole de presă pentru a discredita pe cineva şi a-mi creşte propria imagine. Vorba lui Bulgakov – Я московский студент, а не Шариков!

ÎN LOC DE EPILOG
Am fost întrebat de un jurnalist de ce persoana pe care am promovat-o încearcă să mă compromită, atacându-mă impardonabil, insinuând că am adoptat decizii ilegale. I-am răspuns cu o altă întrebare: Ce face moldovanul în primul rând când ajunge la putere? – Îl bagă pe taică-său la puşcărie.
Pentru a câta oară, mă conving că nu-i este dat oricui să treacă testul puterii. Chiar dacă şefu’ a dat indicaţii, o persoană integră ştie să spună „nu” atunci când i se cere să facă ceva ce vine în contradicţie cu propriile valori morale. Dacă asemenea valori există, bineînţeles. Din păcate, încă nu a fost inventat transplant de obraz şi nici perfuzie de bun simţ.
Urmărind cum am fost acuzat că am comis o ilegalitate, mi-am amintit de un personaj pe nume Gheorghe Gorincioi, care a fost alături de Voronin mulţi ani, iar odată cu schimbarea puterii a devenit cel mai mare democrat, încercând să intre în graţia noilor stăpâni. Şi acum îmi sună în urechi calificativul pe care l-a utilizat V. Voronin faţă de acest personaj.
P.S. Un detaliu mai puţin cunoscut opiniei publice: Datorită poziţiei pe care a avut-o V. Cojocaru, nici un ofiţer din subordinea sa nu a fost implicat în atrocităţile din 7 aprilie 2009. Spre deosebire de MAI, nici o persoană deţinută în instituţiile penitenciare ale Ministerului Justiţiei nu a fost maltratată şi nu a avut de suferit.
Sursa: www.tanase.md

Tristeţea de a fi trăit într-un secol comunist Iunie 16, 2011

Posted by ingerdemon in De-ale carnavalului.
1 comment so far

Nu am viză de reşedinţă în Chişinău. Şi duminică n-am să pot merge la vot.
N-am vrut să scriu despre politică şi despre campanie, deși începusem vreo două articole, care au ajuns să se prăfuiască prin calculator.
Nu vreau să mă contopesc cu zecile de nume care acum pe ultima sută de metri răcnesc prin tot internetul – Salvați Chișinăul de comuniști! Nu vreau să le reproșez nimic.
Nu vreau să dau note celor doi candidați la primăria capitalei. Nu-mi place nici unul.
Nu-mi place situația creată de cei din AIE. Nu-mi plac isteriile, dar cel mai mult nu-mi place că încă suntem comuniști.
Și suntem comuniști nu din cauza că avem un partid comunist, dar din cauza că gândim și ne comportăm în stil comunist pe toate segmentele. Nu e în domeniu în țara asta unde să nu fi rămas idei comuniste.
Politică, presă, sistem judecătoresc, ecomonie, finanțe – totul e comunist. Societate comunistă. Oameni comuniști. Și luni, indiferent cine n-ar cîștiga alegerile, vom avea o capitală europeană comunistă. Și nu doar pentru că Consiliul municipal e mai mult de jumătate comunist. Cealaltă jumătate e îndeajuns de comunistă.
E trist, încă mai trăiesc într-un stat comunist.

Ia poftim de mai donați și pentru Parlament, și pentru Președenție! Iunie 14, 2011

Posted by ingerdemon in Revista presei.
2 comments

Ma amuzat tare anunțul de pe site-ul Ministerului Finanțelor. La rubrica Ajutoare umanitare, penultimul anunț:

Rechizite bancare pentru colectarea mijloacelor băneşti destinate reparaţiei clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei RM. 😀

Sun la Minister să aflu detalii despre acest anunț.

Îmi răspunde o voce de femeie fără a se prezenta. Nu mă prezint nici eu.

Bună ziua, îi spun. Aș vrea să aflu cînd a fost plasat anunțul cu privire la rechizitele bancare pentru colectarea mijloacelor băneşti destinate reparaţiei clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei RM și cîți bani au fost colectați?

Urmează întrebarea: Dvs. cine sunteți?

Tatiana Pașcovschi, jurnalist.

Sunați vă rog la numărul de telefon 223133 și vorbiți cu Ignat Olga.

Sun. Răspunde doamna Ignat. Nici ea nu știe sămi răspundă la întreabările mele: cînd a fost plasat anunțul și cîți bani s-au colectat. Întreb cel puțin să știu dacă de actualul minstru sau de fostul. Doamna Ignat poate doar să presupună că a fost prin 2009 sau poate 2010. Și mă roagă să scriu o solicitare în scris. Cer o adresă de mail. Doamna îmi dictează adresa de mail de la Direcția de conturi, unde trebuiau să se fi colectat banii.

Am scris solicitarea. Cum credeți, mai primesc și răspuns?

Fiecare are puterea de a ajuta! Iunie 13, 2011

Posted by ingerdemon in Feed-back.
add a comment

Se întîmplă să dorești să ajuți pe cineva, dar nu știi cum. Mîine, 14 iunie, e Ziua Mondiala a Donatorului de Sânge și toți care au în suflet pornirea de a ajuta pe cei de alături pot să se implice. În Chișinău vor fi cîteva puncte de colectare: Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui, între orele 8.00 şi 15.00, la complexul comercial „MallDova”, între orele 11.00-16.00 și în grădina publică Ștefan Cel Mare, între orele 11.00-16.00.

Mâine, de la 11.00, împreună cu membrii clubului PROSĂNĂTATE voi fi în grădina Publică Ștefan cel Mare pentru a dona sânge. Voluntarii de a dona sânge sunt așteptați să se alăture grupului nostru.

Pentru a putea deveni donator de sânge, trebuie să îndeplineşti următoarele condiţii:

– vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 60 ani
– greutate 58 – 100 kg femeile şi 60 – 110 kg bărbaţii
– tensiune arterială sistolică între 11 şi 18 mmH
– să nu fi suferit în ultimele luni intervenţii chirurgicale
– femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală
– să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 24 de ore înaintea donării
– să nu ai/să nu fi avut următoarele boli: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie peste (-) 6 dioptrii.

Și nu uitați – fiecare are puterea de a ajuta!

Dumitru Ţîra: Banii vin şi pleacă, ei sunt doar un instrument Iunie 10, 2011

Posted by ingerdemon in Feed-back.
add a comment

A cui e PublikaTV? Nici nu mai ştiu câţi şi-au pus această întrebare pe parcursul unui an şi jumătate de când am intrat pe piaţa media. Au fost scrise multe file, s-au consumat adevărate dezbateri şi au circulat multe zvonuri despre cumpărarea şi vânzarea acestei televiziuni. Şi speculaţiile continuă. Pe 21 mai, Dumitru Ţîra anunţa că a preluat pachetul majoritar al Ştiri Media Grup, compania-mamă a Publika TV. I-am scris şi l-am invitat la o discuţie pentru a-mi răspunde la câteva întrebări şi pentru a afla din prima sursă a cui e PublikaTV. Despre ce am discutat vedeţi şi voi.

Despre studii şi profesii:
În diverse etape ale ale vieţii profesionale am experimentat funcţii diferite în domenii diferite. Ca background, pentru cine vrea să ştie, am absolvit Dreptul şi Economia, unde am şi un MBA. Dar am în CV şi un curs la Institutul militar, fiindcă nu-mi plăcea să văd scris în livretul militar doar ostaş de rând. Am făcut radio, avocatură, banking, diplomaţie, iar acum fac media. Şi nu în ultimul rând, pe listă se află şi activitatea didactică, pentru că am fost lector universitar la ASEM timp de patru ani.

Perioada Radio
Ce legătură am cu media? În primul rând cei şapte ani de radio. Am început cu Unda Liberă, pe la 17 ani, apoi a fost un pic de Nova, un pic de D’or, şi chiar am cumpărat Radio D’or. Aveam peste 40 de angajaţi, 28 de programe producţie a postului şi nu retransmiteam nimic. A fost un prim produs autohton, pe care îl voi relansa cândva. Este o promisiune pe care mi-am făcut-o mie. Şi să nu uităm că am am lansat şi Radio Maximum. Din păcate, în anii ’98-’99, criza a afectat grav piaţa radio, care s-a prăbuşit. Aşa că am vândut acest business.

Perioada Moldindconbank
Perioada bancară… Au fost trei ani jumatate de Moldindconbank, într-o echipă tânără, care a muncit foarte mult până când fiecare a ales alt drum. Nu pentru că vreunul dintre noi nu făcea faţă provocărilor. Paradoxal, problema era că noi aveam prea multe idei progresiste pentru care piaţa bancară nu era pregătită. Din păcate, nici acum nu văd schimbări esenţiale faţă de anii 1999-2001. S-au dezvoltat multiple servicii, dar nu şi nivelul de gândire. Iar băncile străine venite pe piaţă n-au făcut decât să se plieze pe modelul găsit aici şi merg pe schema clasică: rate foarte mari, deci bani câştigaţi uşor prin împovărarea situaţiei clienţilor.

Perioada Ministerului Afacerilor Externe
Activitatea în Ministerul de Externe nu a fost o chestie de ambiţie, cum ar fi unii tentaţi să creadă. Chiar am vrut să trec prin această experienţă, care acum mă ajută foarte mult la nivel de comunicare, ca mod de gândire şi de acţiune. Am început cu Preşedinţia Republicii Moldova la Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei. A urmat etapa relaţiilor economice cu UE, apoi trei ani şi jumătate dedicaţi relaţiilor de cooperare regională (Europa de Sud-Est, Marea Neagră, GUAM, Europa Centrală şi cooperarea dunăreană). La final, după şapte ani de MAEIE, m-am ales cu multă experienţă, contacte şi două medalii: una naţională şi alta internaţională. Medalii internaţionale ca a mea mai sunt doar vreo 50 în lume. Mi s-a oferit de două ori un post de ambasador şi de alte câteva ori posturi în misiuni externe. Am refuzat dintr-un calcul pragmatic, născut din ”teoria posmagului”: doi-trei ani eşti în ţară, unde mănânci posmagi ca să pleci undeva, după care pleci în misiune şi iarăşi mănânci posmagi, ca să strângi bani cu care să-ţi iei acasă un apartament, o maşină. Nu e modelul meu.

Relaţia cu Valeriu Ostalep
Cu Valeriu sunt prieten de la şapte ani, am fost colegi la şcoala generală, în liceu şi la Facultatea de Drept. În studenţie am făcut radio împreună, după care drumurile noastre s-au despărţit. După care ne-am regăsit la Ministerul de Externe, unde el avea să ajungă viceministru, iar eu director la departamentul de Cooperare regională. Din păcate, nu avem răgazul necesar să ne vedem şi să comunicăm foarte des. Nu este doar un profesionist al politicii externe, dar şi un intelectual rafinat, pentru care lectura este vitală. Este şi un meloman pasionat de jazz.

Când s-a născut PublikaTV
După retragerea de la MAEIE a venit propunerea cu Publika TV. Este o poveste care a durat vreo patru ani. Oricum, prima oară l-am cunoscut pe dl Vîntu în octombrie 2009. Mi-a propus, m-a impresionat şi am bătut palma. Cunoşteam câteva persoane din board, iar eu nu am fost primul moldovean de acolo. Propunerea de a mă ocupa de Publika a venit la sugestia amicilor mei din grupul lui Vîntu. Şi m-am apucat de treabă aici, în Republica Moldova, în timp ce în România s-au ocupat de alt segment al proiectului colegii Sergiu Toader şi Sorin Enache.

Cum a crescut Publika
Apariţia PublikaTV a produs modificări din primul moment în piaţa media a Moldovei. A urcat standardele la nivel de abordări şi de conţinut al ştirilor, la nivel de salarii pentru jurnalişti, la nivel de criterii profesionale şi chiar la nivel de echipamente. Aşa se explică şi sloganul nostru: ”Moldova, acum ai televiziune”. Şi nu a trecut multă vreme până la pasul următor: “Publika, mai mult decât televiziune”. Asta înseamnă şi Publika FM, şi publika.md, campaniile şi multe alte lucruri pe care le facem. Peste 50 la sută din ceea ce producem la nivel de ştiri, inclusiv pe on-line, este preluat de alte instrumente media din ţară şi nu numai. Cine îşi mai poate închipui azi Moldova fără Publika? Nobody!

Despre negocierile de cumpărare
Ştiţi, spunea dl Ion Sturza într-un interviu că nu trebuie să te căsătoreşti cu afacerea pe care o ai. Vorbind despre televiziune, pentru mine a fost mai complicat. Publika e un proiect ca prima dragoste, şi care are o anvergură specială. Am 370 de colegi, selectaţi pe principii strict profesionale şi instruiţi să-şi facă jobul corect, fără constrângeri editoriale sau politice. În aceste condiţii, mi-am dorit şi mai mult, nu doar manager şi co-proprietar minoritar, ci să păstrez şi să perfecţionez acest produs. Negocierile au fost, de fapt, un proces bulversant. În raport cu mine, a fost mai mult o discuţie cu copiii dlui Vîntu şi cu Elan. Asta în condiţiile în care iniţial ei fuseseră abordaţi de trei ofertanţi, dintre care unul a ţinut neapărat să facă public acest proces. Eu n-o să dau nume. Vă spun doar că au fost propuneri şi din partea unor grupuri de business, interesate de Publika TV, pentru că e un post care nu a făcut compromisuri politice şi ai cărui jurnalişti lucrează la standarde înalte, fără niciun fel de obedienţă.

De unde banii?
Zilele acestea am scris primul meu comentariu pe platforma voxpublika.md, ca să răspund nelămuririlor (de altfel retorice) ale unui blogger care scria despre cea mai recentă speculaţie pe tema vinderii/cumpării Publika. Şi aş vrea să subliniez aici diferenţa mare dintre A AVEA BANI şi capacitatea de A ATRAGE BANI. Eu bani nu am avut niciodată în exces. Investesc tot ce câştig. Unii ar spune că risc să arunc banii pe tot felul de prostii. Poate chiar au dreptate, dar fiecare om e nebun în felul său. De exemplu, acum, una din nebuniile mele vizează dezvoltările în mediul on-line despre care, în naivitatea mea (!), am convingerea că vor avea succes. Nu mâine-poimâine, ci într-un an, maximum doi. Uite, cu un an în urmă am creat prima companie juridică full service, specializată în servicii de proprietate intelectuală şi drepturi de autor, care acum e una de succes. Deci, banii vin şi pleacă, banii sunt un instrument.
Ce a însemnat în bani tranzacţia pentru Publika? 1,5 milioane de euro, ştiind că investiţiile au fost triple. Şi am soluţii de susţinere a staţiei pe o lungă perioadă. Ştiu că am un răgaz să cimentez premisele financiare ale acestei afaceri pe care vreau să o fac una durabilă şi de succes.

Unde este Publika?
Pe un trend de incontestabilă credibilitate, Publika TV şi produsele conexe constituie o platformă reală de informare şi comunicare, dispute de idei şi civilitate. Numai cine nu găseşte obişnuita „uşă din dos” a cumetriilor şi presiunilor contestă acest fapt. Mulţi greşesc raportându-ne la audienţa posturilor generaliste, în încercarea disperată de a demonstra că nu suntem un reper pe piaţa de profil. În plus, trebuie luat în consideraţie faptul că există o diferenţă în ceea ce priveşte calitatea telespectatorilor Publika. Lumea trebuie să ştie că Publika este un canal de nişă. Asta înseamnă că, la fel ca în orice altă ţară din lume, un asemenea post nu va trece de o cotă de maximum 15 la sută. În acest sens, abordarea mea este deopotrivă realistă şi pragmatică. Însă trebuie spus că, în comparaţie cu RealitateaTV (nivelul investiţiei, ritmul de creştere, amploarea şi intensitatea impactului), noi am făcut foarte multe într-un singur an. Noi am crescut mult mai repede, în timp ce Realitatea TV s-a remarcat în ţara vecină abia în doi-trei ani de când se afla pe piaţa media.

Despre problemele din audiovizual
Problema de moment este că Publika apare ca un instrument supradimensionat pentru piaţa din Republica Moldova, unde celelalte televiziuni au în medie 40-50 angajaţi, şi, cu mici excepţii, maxim o sută, deci costuri lunare de 30-50.000 de euro. Buget de sărăcie. Iar din sărăcie nu poţi face alţi bani. În schimb, pentru Publika am planuri interesante despre care se va auzi în cel mult două-trei luni. Deşi va fi greu de luptat cu subdezvoltarea acestei pieţe bazată pe grupuri de interese, mici monopoluri, şi afectată de lipsa de voinţă politică pentru a stimula şi ajuta dezvoltarea domeniului. Aici mă refer la modificarea Codului audiovizualului, care acum permite monopolizarea pieţei de către televiziuni şi radiouri din alte ţări care, în majoritatea lor, „produc” zilnic doar trei buletine de ştiri şi un talk-show săptămânal, pe care le dau în reluare. Cum rămâne cu obligaţia de a avea un minim de producţie autohtonă, licenţe pentru filme şi toate celelalte prevăzute în Codul audiovizualului?

Despre publicitate şi măsurarea audienţei
Piaţa de publicitate are segmente importante care sunt captivele unui număr mare de clienţi ce invocă datele de audienţă. Corect. Numai că procedurile şi instrumentul aplicate de compania care măsoară audienţele în Republica Moldova sunt opace şi discutabile. Eu nu am o problemă cu agenţia în sine, ci cu procedurile aplicate şi serviciile pe care mi le oferă pentru banii pe care îi plătesc. Noi avem nevoie de cifre corecte să le pot folosi pentru procedeul de programare – contra-programare etc, etc – sunt multe. Să nu-mi dezvolt proiectele pe dibuite. Cred că suntem dacă nu unicii, atunci printre puţinii care lucrăm cu specialişti în acest sens.

Despre politica schimbărilor în mass-media
Ca parte a vieţii social-economice şi educative, domeniul mass-media are nevoie de reglementări moderne şi clare. Nevoie care se loveşte de zidul nepăsării funcţionarilor şi politicienilor în măsura în care nu au interes pentru aşa ceva. De jumătate de an nu am mai discutat acest subiect cu politicienii. Până atunci am pregătit documente cu argumente şi le-am trimis tuturor celor patru partide parlamentare. Le-am explicat că ţine de ei să intervină în sensul unei reforme care să elimine echivocul şi să încurajeze presa moldovenească şi să deschidă piaţa cu reguli clare. Iar asta se referă la conţinut, la producţie, la retransmisie, la taxe, la publicitate. Telespectatorul nu ştie lucrurile acestea. Dar e foarte important ca atunci când pune mâna pe telecomandă, să aibă posibilitatea de a alege el însuşi la ce posturi se uită, nu să i se limiteze acest drept. Iar sistemul digital i-ar oferi o asemenea libertate. Este un sistem care poate fi implementat într-un an şi jumătate lejer. Din experienţă, ştiu că statul ar putea obţine uşor banii pentru un astfel de proiect.

Despre zvonuri
Nu sunt supărăcios. Nu degeaba sloganul nostru de bază este: Spune ce gândeşti! Şi îi îndemn absolut pe toţi să spună ceea ce gândesc. Uite, eu mă gândesc că unii aşteaptă ziua în care dl. Plahotniuc sau dl. Filat, sau dl Soros, să afirme public: „Dumitru este prietenul meu şi, de fapt, eu i-am dat banii pentru Publika”.
Trebuie să lămurim ceva. Eu am făcut rost de bani nu în Republica Moldova. Pentru aceşti bani, eu am anumite angajamente pentru o perioadă determinată. În rest, e problema mea şi este riscul meu. În cazul în care nu voi reuşi – voi pierde pachetul majoritar, dar voi rămâne aici. M-am asigurat cu multe alte instrumente ca să pot deţine controlul în continuare. Cei cu care am conlucrat în această operaţiune sunt amici de-ai mei care au încredere totală în mine. Sunt foarte optimist.

Despre istoria unor active pentru Ştiri Media Grup
Muz TV a fost un activ pentru care am negociat până la capăt, dar din motive financiare nu am mers mai departe. Cu Unimedia procesul a fost un pic mai avansat. Noi am preluat doar 25 la sută şi ne-am oprit tot din cauza banilor. Unimedia se dezvoltă independent. După ce a fost un suport incontestabil pentru noi în perioada lansării, avem relaţii financiare la nivel de companii, ei fiind printre cei care vând publicitate pentru publika.md, mai puţin decât ar trebui sau am vrea noi, dar asta e. Concentrarea mea este mai mult pe TV acum. Sunt însă convins că zona de on-line va creşte inevitabil, inclusiv dacă vom depăşi hotarele Moldovei. Mai târziu decât s-ar fi putut, dar… asta ţine de specificul local. Aici, toate dezvoltările, reformele, ajung mai târziu decât în alte ţări. Şi e păcat că în puţinele domenii unde suntem lideri noi, moldovenii, nu există capacitate de a exploata oportunităţi.

Despre jurnalismul marca Publika
La momentul în care a demarat proiectul Publika un lucru era clar: nu aveam de unde să strângem echipa de jurnalişti care să corespundă numeric şi calitativ standardelor noastre. Acum suntem 370 şi facem minim 70% din ceea ce face Realitatea TV la Bucureşti cu 700 de oameni. Aşa că am investit cu prioritate în training atât în perioada pre-lansării, cât şi după aceea. În primele şase luni asta a însemnat peste 500 de mii de euro pentru traineri, echipamente şi deplasări. Actualii mei colegi au venit din toate domeniile: tv, presă scrisă, agenţii de presă, radio sau… din meserii fără vreo legătură cu jurnalismul. Au fost selectaţi pe baza unor teste, au fost antrenaţi pe segmente distincte, atât pentru conţinut editorial cât şi pentru producţie. Tot efortul a fost controlat prin seturi de reguli şi principii generale, apoi particularizate şi chiar personalizate. Asta a însemnat exerciţii de căutare a informaţiilor, de documentare, de prelucrare, de reacţie la diferite tipuri de situaţii posibile pe teren, lecţii de dicţie şi de ţinută etc. Unii au plecat la alte televiziuni. Fie n-au rezistat ritmului de muncă, fie întârzierilor de salariu din perioada de început. Alţii au considerat că standardele sunt prea sus şi că exagerăm cerând calitate de la alegerea subiectelor, filmare, scriere, montare şi până la prezentarea ştirilor.
Pe de altă parte, în piaţă unii au început să ne copieze. Stilul, formatele, chiar ştirile şi sloganele uşor modificate. Jenant pentru ei. De aceea, unor colegi chiar le-am propus să le facem noi nişte formate de emisiuni, ca să nu mai apară în postura de a copia. Iar când sesizăm că unii nu renunţă la tentaţia copy/paste, încercăm să reglăm situaţia colegial, iar când nu se poate, acţionăm pe cale legală.

Despre salarii şi formarea specialiştilor
Când am început să facem angajări, toată lumea şi-a imaginat salarii ca la CNN. Noi am oferit salarii decente pentru Moldova şi condiţii de muncă mult peste cele din alte locuri. Dar ştiu că unii colegi de breaslă din conducerile altor televiziuni sunt supăraţi că, din cauza noastră, au fost nevoiţi să-şi plătească angajaţii mai bine decât o făceau până la apariţia noastră. Salariile, însă, nu ţin locul muncii de calitate. Directorul tehnic de la Publika este adus din România, pentru că la nivelul dotării noastre tehnice am găsit doar doi specialişti în Moldova care să corespundă. Însă ei lucrau în mai multe locuri şi cumulau venituri de patru-cinci mii de euro lunar. Nu le puteam plăti un asemenea salariu ca să muncească exclusiv la Publika. Am adus inginerul şef-adjunct de la TVR 1 pentru un contract de doi ani, în care este cuprinsă şi şcolarizarea unor colegi moldoveni. Şi directorul de imagine l-am angajat tot din piaţa media românească. Aşa am făcut în mai multe departamente, astfel că încet-încet formăm specialişti locali şi pe zona tehnică.

Despre viitorul televiziunii
În lume se vorbeşte despre viitorul garantat al televiziunii on-line. Eu cred că până la dispariţia din Moldova a televiziunii în formatul clasic noi vom reuşi să ne recuperăm investiţia şi să facem multe alte proiecte. Până atunci, vreau ca toţi moldovenii să aibă posibilitatea să vadă Publika TV şi să înveţe să spună ce gândesc!

Publicarea cheltuielilor publice în baza de date BOOST – praf în ochi şi management defectuos al resurselor financiare Mai 26, 2011

Posted by ingerdemon in De-ale carnavalului, Feed-back.
Tags: , ,
3 comments

Ministerul Finanţelor anunţă cu fast că a lansat baza de date a cheltuielilor publice în cadrul proiectului BOOST. Astfel Republica Moldova a devenit prima ţară din lume care oferă acces detaliat la asemenea bază de date, asigurând o transparenţă sporită în ceea ce priveşte eficiența cheltuielilor publice. Proiectul BOOST este inițiat de Banca Mondială la solicitarea Ministerului Finanțelor. Detalii despre utilizarea bazei de date gasiţi aici.

Informaţia difuzată de autorităţi conţine în ea 2 minciuni:
1. una mică – nu suntem prima ţară care îşi publică chetuielile, şi asta o confirmă şi Filat la întîlnirea cu vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru regiunea Europei şi Asiei Centrale, Philippe le Houerou. Citez: „Referindu-se la proiectul “E-guvernare”, Vladimir Filat a menţionat că Moldova este a 16-a ţară din lume care implementează iniţiativa „date deschise” (acces la datele guvernamentale cu caracter public) alături de asemenea state ca SUA, Marea Britanie, Suedia, Austria, Australia, Noua Zeelandă.” Plus, SUA din 2007 are un proiect http://www.usaspending.gov/ , adevărat cu mult mai avansat decît ce propune Ministerul Finanţelor, care şi aşa obligă toate instituţiile să publice rapoartele cheltuielilor anual pe site.

2. minciuna cea mare constă în crearea unei iluzii de transparenţă de către guvernarea noastră. La acest punct am să încerc să dau mai multe detalii. Toate guvernele, de regulă, îşi fac publice cheltuielile. La noi se face publicarea anuală a rapoartelor pe cheltuieli. Al doilea moment, constă în faptul că planificarea chetuielilor se prevede în legea cu privire la bugetul, care poate avea ulterior modificări la jumătate de an. Problema constă în faptul că societatea civilă nu participă în acest proces de planificare a cheltuielilor. Având o economie săracă noi folosim un model bazat pe priorităţi, în comparaţie cu alte ţări, care, la nivel de administraţii locale, cetăţenii pot planifica bugetul. Spre exemplu, în Brazilia este un oraş în care 50% din buget este planificat de către cetăţeni. Chiar dacă noi avem un buget public şi cheltuielile fiind publice, însă nu avem mecanisme eficace de monitorizare a acestora. Prin această bază de date, lansată de Ministerul Finanţelor, se încearcă a mima acest mecanism de monitorizare a cheltuielilor banilor publici, pentru că oricum noi publicam aceste date şi pînă a apărea BOOST, dar cum se făcea spălare de bani, aşa şi va continua să se facă, chiar dacă se va raporta nu o dată pe an, ci la finalul unui exerciţiu financiar. Atîta timp cît nu a creat un mecanism viabil de monitorizare a chetuielilor banilor publici, nicio bază de date nu ne va fi de folos.

Uite cam aşa cheltuim noi banii Băncii Mondiale pe baze de date, care, de facto, nu ne ajută la nimic. În schimb, avem titluri „tari” pentru ştiri ;).

Timpul pierdut al fostelor republici surori Mai 24, 2011

Posted by ingerdemon in ingerdemon despre afaceri.
add a comment

La 9 dimineața, în fața Casei Sindicatelor muncitorii tăiau de zor iarba și măturau asfaltul. Pregăteau intrarea în instituție pentru un grup de oameni de faceri estonieni care veneau la forumul economic moldo-estonian. Businessmanii au ajuns la Chișinău însoțiți de Ambasadorul Estoniei în Republica Moldova.
Nu știu cîte investiții vor aduce la Chișinău, căci sunt abia la o primă vizită de tatonare a terenului și documentare, dar, un lucru la sigur au adus: curajul de a spune despre URSS că – a fost o teroare care a durat 70 de ani. Aşa a declarat Ambasadorul estonian. Mai mult, acesta vorbea de bucuria aşteptării să se împlinească 20 de ani de la destrămarea URSS.
M-am uitat la fețele estonienilor și moldovenilor aflați în sală la cuvintele despre ceea trecutul nostru comun. Estonienii au învățat să treacă peste acest trecut, îl condamnă și spun că nu are rost să trăiești în trecut, ci trebuie să trăiești în prezent. Încercau să ne sugereze: noi vrem să facem afaceri cu voi, dar nu în baza relațiilor care le-am avut în URSS, ci să construim altele, noi și durabile. Reprezentanții instituțiilor noastre, însă, tot încercau să promoveze cu nostalgie relațiile economice bune cu Estonia în timpul URSS și care ar putea sta la baza noilor relații economice.
Am înţeles că dacă ar fi posibilitatea să şteargă acei 70 de ani de comunism, Estonia n-ar face-o doar pentru că aceasta a fost lecţie de învăţătură pentru poporul estonian. Estonia şi-a învăţat lecţia ca popor şi e matură pentru a merge mai departe.
Cred că ar fi cazul să ținem cont de acest specific atunci cînd dorim să resuscităm relații economice cu țările fostei URSS. Timpul țărilor surori a trecut. Acum e timpul noilor provocări, într-o nouă etapă de dezvoltare atît economică, cît şi culturală a fostelor republici sovietice.
Mai multe despre agenda relaţiilor moldo-estoniene găsiţi pe blogul dl. Ambasador al Republicii Moldova în Estonia, Victor Guzun.

Reflecții despre emanciparea politică a femeilor din spațiul mioritic Mai 18, 2011

Posted by ingerdemon in De-ale carnavalului.
Tags: , , , ,
add a comment


Femeile noastre greu se apucă de politică. Am urmărit mai multe femei care s-au lansat în politică: Angela Aramă, Eugenia Ostapciuc, Zinaida Greceanîi, Corina Fusu, Liliana Palihivici, Vitalia Pavlicenco, Valentina Buliga… Aste-s doar câteva nume care îmi vin acum în cap. Din păcate mai mult nu prea am ce spune despre distinsele doamne.

Personajele feminine din politică nu prea au avut ieșiri reușite în scenă. Nici tu spectacol, nici tu scandal. A încercat Buliga să-l acuze pe Dodon de misoginism, dar parcă nu a prins tema asta nici în ziare, nici la TV, nici prin bloguri.

Că Dodon e misogin – asta e clar. Doar că îmi pare rău că Buliga a uitat de seful de la Guvern, care tot a refuzat să polemizeze cu o doamnă. Și Filat e misogin. Și misoginismul ăsta l-am observat la mulți politicieni de-ai noștri.

Oare de ce? Oare femeile noastre – frumoase și gospodine – așa cum le place bărbaților noștri să ne spună, nu au reușit să cucerească inimile alegătorilor?

Astăzi citisem o știre despre faptul că Organizaţia Naţiunilor Unite în Moldova va încerca să ne instruiască femeile care candidează pentru postul de primar sau consilier în consiliile locale sau raionale cum să comunice mai eficient cu alegătorii ori cum să-şi elaboreze un mesaj electoral pentru a câştiga simpatia alegătorilor.

Nu știu dacă vor da roade aceste instruiri, căci ce poți face în 3 săptămâni de plină campanie, cînd totul deja ar fi trebuit să fie gata: mesaj, discurs, ținută publică? Sau poate greșesc?
Mă mai gîndesc…

7 aprilie – un subiect care aduce profit doar presei și politicienilor Aprilie 6, 2011

Posted by ingerdemon in ingerdemon despre politică.
Tags:
6 comments

Al doilea an consecutiv urmăresc cum degradez minut cu minut cînd citesc știrile în ajun de 7 aprilie. O temă preferată de presă și multiplicată pînă la absurd de megaportalurile naționale.
Vrei să ai trafic pe site? Scrie despre 7 aprilie. Indiferent ce, indiferent cine spune, în ce context și la ce emisiune. Important e să fie prezentă sintagma ”7 aprilie”.
Și politicienii și-au învățat lecția și îi tot dau cu adevărul despre 7 aprilie. Se va afla, nu se va afla, nu vrea nimeni să se afle, noi vrem să se afle, dar ei nu vor….
Gunoi. Tandemul presa-politicieni a transformat 7 aprilie în gunoi informațional.
Oamenii simpli și muritorii de rînd ca mine nu au căpătat nimic din 7 aprilie.

Februarie 4, 2011

Posted by ingerdemon in ascultă îngerii.
add a comment

Demult, tare demult n-am mai postat nimic.
Azi nu scriu eu, azi din nou o frîntură scrisă de cineva care poate mai bine decît mine.

Citiți. Ajută 🙂

”Interviu cu Dumnezeu

Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
– Dacă ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
– Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
– Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:

– Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani……iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea

Faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca şi cum nu ar muri
niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.

Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.

Apoi am întrebat:

– Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?

– Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc…..şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.

– Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
– Doar faptul că sunt aici,
Întotdeauna.”

OCTAVIAN PALER

*** n-am găsit o fotografie potrivită pentru acest post 😦