Pseudoeroii zilelor noastre

Dacă tot veni vorba de 9 mai, cred că ar trebui să punem un pic altfel accentul în discuţiile despre importanţa acestei zile pentru Republica Moldova. Ar fi cazul ca mîine să comemorăm şi nu să sărbătorim. Indiferent cine a pierdut şi cine a cîştigat, dar numai sărbătoare nu poţi să numeşti pentru poporul nostru ziua de 9 mai. Şi mai cred că ar trebui să acceptăm că noi am avut oameni care au luptat în ambele tabere.

Nu cred că e bine să ne lăsăm aburiţi de lotizinci care nu le simţim aproape, sau cel puţin eu nu le simt aproape. Care patrie ne-am apărat-o noi atunci? URSS? Nu cred că URSS era patria buneilor mei.

Sigur că e plăcut să te vezi erou în acest război, şi să defilezi cu capul sus în Piaţa Roşie. Dar nu trebuie să uităm că cineva s-a jertfit şi a luptat de cealaltă parte a baricadei pentru un ideal şi pentru un vis numit România Mare. Faptul că unii dintre noi nu mai simt nimic pentru acest vis, nu ne dă dreptul să decidem cine sunt adevăraţii eroi. Iar dacă pentru cineva acesta nu este un vis – e doar problema lui, n-are decît să se creadă un pseudoerou asupra fascismului. Şi n-are decît să lupte cu umbrele celor care au murit pentru ca el azi să se numere printre învingători.

Mă bucur că anul acesta noua noastră guvernare a început să repare această gafă a predecesorilor, fiind corecţi cu toţi veteranii de război. Pentru că eroii nu pot fi divizaţi, pentru că nu decidem noi cine a avut mai mare dreptate atunci cînd îşi punea pieptul în faţa ploii de gloanţe.

Nu mă văd eu erou şi nici ţara nu mi-o văd învingătoare într-un război care ne-a dezbinat şi ne-a ciopîrţit. Indiferent unde veţi depune mîine un buchet de liliac amestecat cu lalele, eu vă îndemn să nu sărbătoriţi, ci să comemorăm pe 9 mai pe cei care au murit pentru ca eu azi să pot scri aceste rînduri, iar tu să le citeşti.