jump to navigation

Integritatea morală a celor care ne guvernează Iunie 18, 2011

Posted by ingerdemon in Bila Neagra, De-ale carnavalului.
1 comment so far

Citiți mai jos un articol scris de Alexandru Tănase, ex-ministrul Justiției, care cu siguranță nu va fi difuzat atît de masiv de presa de la noi în comparație cu știrea care a anunțat demisia lui Vadim Cojocaru, Directorul Departamentului Instituții Penitenciare. Motivele pentru ne-preluarea acestui articol de către presa noastră nu cred că merită să le enumăr. Le cunoaștem cu toții.

Demitere spectaculoasă sau ipocrizie ordinară?

Autor: Alexandru Tănase

Săptămâna aceasta s-a consumat o nouă farsă caracteristică moravurilor ce guvernează oaza de democraţie pro-occidentală de pe malurile fluviului Bâc.
La 15 iunie 2011, în regim de urgenţă şi „conspiraţie maximă” a fost destituit directorul general al Departamentului Instituţiilor Penitenciare, General-maiorul de justiţie Vadim Cojocaru. Destituirea a avut loc în faţa întregului efectiv de ofiţeri ai Departamentului, încercându-se a se imita un soi de descindere.
Pentru a „pregăti” opinia publică, demiterea a fost precedată de tirajarea în presa pro-guvernamentală a unor aşa-numite „dezvăluiri”, ce se refereau, de fapt, la evenimente care au avut loc mai bine de un an în urmă. Adevărul este că protagoniştii acestor „dezvăluiri” au fost demişi cu un an în urmă, iar o parte din ei se află pe banca acuzaţilor. Bineînţeles că despre acest detaliu „neimportant” s-a uitat să se menţioneze, şi nici opinia Departamentului Instituţiilor Penitenciare nu a fost solicitată, deşi a fost distribuit un comunicat oficial în acest sens. Nici despre faptul că anume actualul ministru al justiţiei era responsabil de sistemul penitenciar în perioada când aceste fapte au avut loc nu s-a suflat nici o vorbă.
Pentru a crea aparenţa „luptei cu ilegalităţile” din sistemul penitenciar, a fost creat un vid de informaţii oficiale. Ordinul de demisie nu a fost făcut public, iar comunicatul oficial al Misterului Justiţiei nu oferă nici un detaliu în acest sens (http://www.justice.gov.md/ro/news-ministr/10788/).
Ca de obicei, am aflat de la televizor care sunt „motivele” acestei demisii:
1. Numirea dlui V. Cojocaru ar fi avut loc cu încălcarea procedurii legale (prin ordinul Ministrului Justiţiei şi nu de către Colegiul Ministerului Justiţiei).
2. Ridicarea pensiei şi a indemnizaţiei de concediere de către dl V. Cojocaru.
Actualul Ministru al Justiţiei, într-o manieră transparentă, a lăsat să se înţeleagă că anume eu, în calitate de Ministru al Justiţiei la acea vreme, am comis „ilegalitatea” de reangajare a dlui V. Cojocaru.
Deoarece am fost vizat nemijlocit, iar problema dată este una de interes public, sunt obligat să vin cu unele precizări asupra adevăratelor motive de destituire a directorului DIP.

CE ESTE COLEGIUL MINISTERULUI JUSTIŢIEI ŞI CARE SUNT COMPETENŢELE ACESTUIA?
Colegiul Ministerului Justiţiei este o entitate facultativă şi nu obligatorie. Actul normativ care reglementează existenţaşi inexistenţa Colegiului Ministerului Justiţiei este Hotărârea Guvernului nr. 129 din 15 februarie 2000 cu privire la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova. Punctul 3 al acestui act normativ prevede următoarele:
„3. Se permite Ministerului Justiţiei să aibă 2 viceminiştri şi un colegiu compus din 9 persoane.”
Observăm că nu este o obligaţie, ci un drept al Ministrului Justiţiei de a institui o asemenea entitate. În perioada cât am deţinut funcţia de Ministru al Justiţiei, eu nu am constituit şi nici nu am convocat Colegiul Ministerului, deoarece am considerat şi rămân la ideea că aşa-numitele „colegii” sunt reminiscenţe ale modelului administrativ sovietic, care nu au nimic comun cu democraţia sau cu administrarea modernă.
Colegiile erau folosite pentru a dilua responsabilitatea pentru o decizie individuală a ministrului cu o aşa-numită „decizie” colectivă. În ciuda aparenţelor, în realitate deciziile colegiilor sunt absolut individuale, deoarece colegiul este condus de Ministru, iar membri sunt subalternii ministrului. Este greu de imaginat o decizie a Colegiului care ar merge împotriva voinţei Ministrului. Cel puţin, în istoria colegiului Ministerului Justiţiei nu a existat nici un astfel de caz.
În mandatul meu de Ministru al Justiţiei, nu am convocat aşa-numitul colegiu, deoarece nu poate o structură cu un statut juridic reglementat prin regulamentul ministerului şi competenţe consultative să limiteze mandatul unui membru al Guvernului, învestit de Parlament şi responsabil în faţa acestuia, cu atât mai puţin să cenzureze actele unui Ministru.
Articolul 21 din Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern stabileşte expres că ministerele sunt organele centrale de specialitate ale statului şi nu colegiile ministerelor. Acelaşi articol prevede expres că ministerele sunt conduse de miniştri, care poartă răspundere personală pentru îndeplinirea sarcinilor puse în seama lor. Despre rolul colegiilor nu se spune nici un cuvânt.
Poziţia mea referitoare la caracterul facultativ al „colegiilor” o ştia atât prim-ministrul, cât şi cei doi viceminiştri cu care am lucrat. Anume de aceasta, nimeni nu a pus niciodată în discuţie oportunitatea constituirii/convocării aşa-numitului colegiu al Ministerului Justiţiei.
Pentru informare: Ultima dată componenţa Colegiului Ministerului Justiţiei a fost aprobată la 15.02.2005 de către Guvernul Tarlev.

CINE ARE DREPTUL SĂ ANGAJEZE DIRECTORUL DEPARTAMENTULUI INSTITUŢIILOR PENITENCIARE?
Voi trata acest subiect fără a recurge la „dreptul moral”, „dreptul canonic” sau „dreptul istoric” şi mă voi sprijini, în principal, pe normele dreptului muncii şi actelor normative referitoare la activitatea sistemului penitenciar.
Articolul 1 din Codul Muncii prevede expres că poate avea calitatea de angajator – persoana juridică (unitate) saupersoana fizică care angajează salariaţi în bază de contract individual de muncă încheiat conform prevederilor Codului.
Colegiul Ministerului Justiţiei nu are statut de persoană juridică şi, prin urmare, el a priori nu poate avea calitatea de „angajator”. În situaţia dată, unicul care poate avea calitatea de „angajator” este Ministrul Justiţiei.
Urmând spiritul Codului Muncii, Hotărârea Guvernului nr. 129 din 15 februarie 2000 cu privire la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, vine cu următoarele reglementări la articolul 12, punctele 8 şi 11:
„12. Ministrul Justiţiei:
8 ) angajează în serviciu şi eliberează din funcţie conducătorii de departamente, direcţii şi secţii, alţi colaboratori ai ministerului şi cadre de conducere ale instituţiilor din subordine;
11) angajează în serviciu, înaintează în grad, retrage din grad şi trece în rezervă prin ordin efectivul militar al Departamentului instituţiilor penitenciare;”
Exact aceleaşi prevederi şi aceeaşi logică o găsim şi în Hotărârea Guvernului nr. 1310 din 24 noiembrie 2008 cu privire la Departamentul Instituţiilor Penitenciare. Articolul 10 al acestui act normativ prevede expres următoarele:
„10. Departamentul este condus de directorul general, numit în funcţie prin ordinul ministrului justiţiei în condiţiile legii cu privire la sistemul penitenciar.”
Toţi Miniştrii Justiţiei din ultimii 15 ani s-au condus de aceleaşi prevederi legale şi, prin urmare, toţi foştii conducători ai Departamentului Instituţiilor Penitenciare (inclusiv dl Vadim Cojocaru) au fost numiţi în funcţie prin ordinul Ministrului Justiţiei şi nu de către Colegiul Ministerului Justiţiei.
Dacă tot suntem în zona dreptului muncii, cred că se mai cer unele precizări. Să admitem, prin absurd, că subsemnatul şi ceilalţi Miniştri ai Justiţiei care au fost până la mine au fost nişte ignoranţi, iar şefii de la resurse umane au fost analfabeţi şi au numit directorii de la DIP cu pretinse încălcări de procedură. Există un principiu fundamental al răspunderii în dreptul muncii: angajatul nu trebuie să suporte consecinţele eventualelor încălcări imputabile angajatorului. Cel puţin, asta m-a învăţat pe mine prof. Gheorghe Filip la anul IV de facultate. Urmând acest principiu, Codul Muncii nu conţine un asemenea temei de demisie cum ar fi: „încălcarea procedurii de angajare de către angajator”. Cine vrea să se convingă poate consulta prevederile articolului 86 din Codul Muncii (Concedierea).
Dacă tot avem progrese fulminante pe calea integrării europene, pentru cei pentru care prevederile Codului Muncii nu sunt suficiente, le recomand să consulte şi articolul 24 al Cărţii Sociale Europene, care impune statelor obligaţia să garanteze dreptul lucrătorilor de a nu fi concediaţi fără un motiv valabil legat de aptitudinea sau conduita acestora, sau de cerinţele de funcţionare a întreprinderii, a instituţiei sau a serviciului.

O PRETINSĂ „ILEGALITATE” SE ACOPERĂ CU O ILEGALITATE VERITABILĂ
Vă propun să mai rămânem puţin în zona supoziţiilor. Dacă, cu adevărat, s-ar fi constatat un viciu de procedură la numirea în funcţie a dlui V. Cojocaru, acesta putea fi rezolvat prin convocarea Colegiului, care să discute dacă dl V. Cojocaru corespunde funcţiei. Dacă se insistă că acest Colegiu are forţă superioară Ministrului, de ce nu a fost convocat pentru a discuta situaţia şi a decide reîncadrarea sau demisia lui V. Cojocaru?
Şi în acest caz, pentru a argumenta cele spuse mai sus, voi recurge la prevederile Codului Muncii. Articolul 84 al Codului Muncii prevede cum trebuie de procedat în cazul nerespectării oricărei dintre condiţiile stabilite de Cod pentru încheierea contractului individual de muncă ce atrage nulitatea acestuia:
„(2) Constatarea nulităţii contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor.
(3) Nulitatea contractului individual de muncă poate fi înlăturată prin îndeplinirea condiţiilor corespunzătoare impuse de prezentul cod.
(5) Nulitatea contractului individual de muncă se constată prin hotărâre a instanţei de judecată.”
Cum s-ar zice – no comment.
CÂT DE LEGALĂ A FOST NUMIREA DIRECTORULUI INTERIMAR?
Numirea imediată a unui director interimar care nici nu este angajat în sistem ridică, de asemenea, mai multe semne de întrebare. Regulamentul Departamentului stabileşte că în cazul lipsei directorului general, funcţiile acestuia sunt îndeplinite de adjunct. De asemenea, dacă se dorea demiterea dlui V. Cojocaru pe motivul pensionării, el însuşi ar fi putut exercita mandatul până la numirea unui nou director, fără necesitatea instituirii interimatului.
În orice caz, orice numire, chiar şi a unui interimar, presupune respectarea aceloraşi cerinţe ca pentru numirea în funcţie cu titlu permanent. În cazul sistemului penitenciar, aceasta înseamnă, cel puţin, controale medicale complexe şi avizele instituţiilor de forţă, inclusiv SIS.
Numirea unei persoane care nu întruneşte aceste cerinţe, chiar şi cu titlu provizoriu, este gravă şi absolut ilegală.

DREPTUL MORAL VERSUS DREPTUL CONSTITUŢIONAL
Pentru a justifica demisia lui V. Cojocaru şi promovarea unei persoane comode, s-a invocat faptul că acesta s-a pensionat şi ulterior a fost reangajat ca civil. Şi în acest caz, decizia de a accepta pensionarea dlui V. Cojocaru a fost adoptată în baza legii. Articolul 13 al Legii privind sistemul penitenciar garantează dreptul la pensie pentru vechime în serviciu pentru:
„a) militarii care au satisfăcut serviciu prin contract, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care au o vechime în serviciu de cel puţin 20 de ani;”
Nimeni, nici chiar ministrul justiţiei, nu are dreptul de a refuza pensionarea unei persoane, la fel cum nimeni nu poate condiţiona reangajarea unei persoane cu renunţarea la pensia cuvenită. În acest sens, recomand specialiştilor în „drept moral” să consulte Hotărârea Curţii Constituţionale nr.10 din 2 iunie 2009. Acolo vor găsi următoarea constatare a Curţii:
“Prevederile legale prin care persoanelor reîncadrate li se micşorează sau li se sistează pensia cuvenită vin în contradicţie cu prevederile art.47 din Constituţie şi cu normele actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.”
Curtea Constituţională are o jurisprudenţă deja consacrată care relevă dreptul persoanei pensionate de a beneficia de pensie şi de salariu în cazul reîncadrării, acestea fiind drepturi distincte. Prin urmare, este ilegal (şi neconstituţional) să obligi o persoană să aleagă între aceste drepturi din moment ce legea şi Constituţia îi permite să beneficieze de ambele, aşa cum nu este nici legal, nici constituţional să concediezi pe cineva din acest motiv.
Este bine ca specialiştii în moralitate să fie sinceri până la capăt şi să spună oamenilor că actualul şi foştii Miniştri de Interne beneficiază de pensii şi salarii concomitent. Peste o sută de ofiţeri superiori din MAI sunt exact în aceeaşi condiţie, primind salariu pentru munca prestată şi pensie pentru anii care i-au muncit. Nimănui nu i-a trecut prin cap sa-i demită pe acest motiv, deoarece nu există nimic criminal în această practică.
În altă ordine de idei, ca cetăţean al acestei ţări, aş dori să aud o explicaţie plauzibilă cât este de moral să-i ceri cuiva să renunţe la un drept obţinut prin muncă şi garantat de Constituţie?

DESPRE „IMORALITATEA” ÎNCASĂRII DE CĂTRE V. COJOCARU A INDEMNIZAŢIEI UNICE DE PENSIONARE
Pentru a clarifica şi acest aspect, vă propun să ne clarificăm mai întâi cu prevederile legale, ce permit unui ofiţer care se pensionează să beneficieze de o indemnizaţie unică. Articolul 28 (23) al Legii privind sistemul penitenciarstabileşte următoarele drepturi pentru colaboratorii sistemului penitenciar la asigurare materială:
„(5) În cazul eliberării din sistemul penitenciar în temeiul prevăzut la art.20 pct.1)-5) din prezenta lege, colaboratorilor sistemului penitenciar li se acordă o indemnizaţie unică, al cărei cuantum variază în funcţie de vechimea calendaristică pentru stabilirea pensiei, după cum urmează:
a) pînă la 5 ani calendaristici – 3 salarii lunare;
b) de la 5 pînă la 10 ani calendaristici – 6 salarii lunare;
c) de la 10 pînă la 15 ani calendaristici – 8 salarii lunare;
d) de la 15 pînă la 20 de ani calendaristici – 10 salarii lunare;
e) de la 20 pînă la 25 de ani calendaristici – 14 salarii lunare;
f) de la 25 pînă la 30 de ani calendaristici – 16 salarii lunare;
g) de la 30 şi mai mulţi ani calendaristici – 18 salarii lunare.”
Dl V. Cojocaru are o carieră militară de aproape 23 ani, ajungând în gradul de general-maior de justiţie. În baza acestor prevederi legale, dumnealui a beneficiat de plata unei indemnizaţii unice în mărime de 14 salarii.
Trebuie să menţionăm că de indemnizaţii unice la concediere beneficiază mai multe categorii de funcţionari. Există funcţionari de nivel mult mai jos care, încheindu-şi fructuoasa activitate în Guvernul Filat I, au fost reangajaţi în Guvernul Filat II, în aceleaşi poziţii, aceleaşi birouri şi funcţii, şi care au încasat indemnizaţii unice de 6 salarii de funcţie (deşi guvernul a avut un mandat deplin de aproximativ 1 an).
Stranie logică. „Dreptul moral” este opozabil unui ofiţer în grad de general, care a muncit pentru această ţară aproape un sfert de veac şi care a beneficiat de 14 salarii de funcţie la pensionare, în schimb nu este opozabil unor inşi care timp de un an n-au făcut altceva decât să poarte bârfele dintr-un birou în altul de la etajul 5 al Casei Guvernului şi care au beneficiat de o indemnizaţie de 6 salarii pentru o activitate de 1 an de zile.
Şi în cadrul Ministerului Justiţiei, există persoane care odată cu demisia mea din funcţia de Ministru au beneficiat de plata a 6 salarii de funcţie cu titlu de indemnizaţie de concediere, fiind reangajaţi de noul ministru în aceeaşi zi, în acelaşi birou şi în aceeaşi poziţie. Nici în acest caz, „dreptul moral” nu a fost invocat.
PRETEXTUL PENTRU A REALIZA SUBTEXTUL
Toată această aventură descalificantă pentru o persoană integră a urmărit, în realitate, două scopuri care nu au nimic comun cu reforma sau democraţia. Primul scop a fost de a executa indicaţia lui şefu’ de a „găsi ilegalităţile” comise în perioada în care Tănase a fost ministru. Al doilea scop a fost plasarea de facto a sistemului penitenciar sub controlul MAI.
În ceea ce priveşte proaspăt numitul interimar de la DIP. Pentru prima dată mi s-a sugerat substituirea lui V. Cojocaru cu V. Ceban cu doi ani în urmă. Am refuzat acest lucru deoarece am considerat că sistemul penitenciar trebuie ţinut cât mai departe de MAI. Esenţa reformei penitenciare a fost de a exclude controlul MAI asupra penitenciarelor.
Eu nu-l cunosc personal pe dl V. Ceban, deşi ştiu că el mă cunoaşte foarte bine pe mine şi mulţi din foştii mei colegi de partid. Mult mai bine decât mi-aş fi dorit. Ne cunoaşte în virtutea funcţiei de Şef al Direcţiei Misiuni Speciale (DMS) din cadrul MAI, pe care a deţinut-o în perioada când la cârma MAI era Gh. Papuc. (Din câte îmi amintesc, a fost numit în această funcţie imediat după arestarea lui Corneliu Savca). Această structură a MAI, în realitate, era poliţia politică care se ocupa de partidele de opoziţie şi oponenţii personali ai regimului Voronin. DMS era responsabilă de filajul conducerii PLDM, interceptarea convorbirilor telefonice, supravegheri etc. DMS a jucat un rol cheie în atrocităţile comise în evenimentele din 7 aprilie 2009.
În calitate de Ministru al Justiţiei, am considerat că este greşit din punct de vedere politic ca în fruntea sistemului penitenciar să fie numită o persoană cu un asemenea background.

DE CE AM DECIS SĂ-I IAU APĂRATEA LUI V. COJOCARU?
Din start, vreau să se cunoască că Generalul V. Cojocaru nu îmi este nănaş, cumătru, rudă, fin de cununie sau de botez. Nu l-am adus eu în funcţia de Director al DIP, ci a fost angajat cu un an înainte de venirea mea la Ministerul Justiţiei.
Am decis să-i iau apărarea din câteva motive. Este greşit să stai de-o parte atunci când se comite o ilegalitate care nu te priveşte nemijlocit, în speranţa că ţie nu ţi se va întâmpla ceva similar. Vreau să amintesc ce scria pastorul protestant Martin Niemöller după ce a fost arestat de Gestapo în 1938:
“În Germania, au venit mai întâi să-i ridice pe comunişti şi nu am luat atitudine, pentru că nu eram comunist. Apoi au venit după evrei şi nu am luat atitudine, pentru că nu eram evreu. Apoi au venit după membrii de sindicat şi nu am luat atitudine, pentru că nu eram membru în niciun sindicat. Apoi au venit după catolici şi nu am luat atitudine, pentru că eram protestant. Apoi au venit după mine, dar, în acel moment, nu mai rămăsese nimeni care să ia atitudine pentru mine.”
Cu 200 de ani în urmă, celebrul pictor spaniol, Francisco Goya, lansa un avertisment care a marcat istoria umanităţii: „somnul raţiunii naşte monştri”. Nu ştiu câţi ani trebuie să treacă ca acest lucru să fie înţeles şi la noi.
Există şi alte motive pentru care am decis să scriu aceste rânduri şi să iau atitudine faţă de demisia ilegală a lui Vadim Cojocaru.
În primul rând, consider că este descalificant şi absolut nejustificat să înjoseşti absolut nemeritat un comandant, în grad de general, în faţa propriilor ofiţeri. Este dreptul ministrului de a decide cu ce echipă doreşte să lucreze. Chiar dacă se dorea înlocuirea lui, există modalităţi civilizate de a face acest lucru.
La fel ca şi actualul ministru, am lucrat cot la cot cu aceşti oameni, trecând prin situaţii diferite. Cât timp am deţinut funcţia de ministru, le-am sărit în apărare colegilor mei ori de câte ori a fost necesar. Nu m-am ascuns în spatele funcţiei de ministru şi am ieşit public ori de câte ori a fost necesar, chiar cu riscul de a pierde din propria imagine. Nu mi-ar fi trecut prin cap niciodată să-mi lovesc mişeleşte în spate proprii colegi, „aranjând” articole de presă pentru a discredita pe cineva şi a-mi creşte propria imagine. Vorba lui Bulgakov – Я московский студент, а не Шариков!

ÎN LOC DE EPILOG
Am fost întrebat de un jurnalist de ce persoana pe care am promovat-o încearcă să mă compromită, atacându-mă impardonabil, insinuând că am adoptat decizii ilegale. I-am răspuns cu o altă întrebare: Ce face moldovanul în primul rând când ajunge la putere? – Îl bagă pe taică-său la puşcărie.
Pentru a câta oară, mă conving că nu-i este dat oricui să treacă testul puterii. Chiar dacă şefu’ a dat indicaţii, o persoană integră ştie să spună „nu” atunci când i se cere să facă ceva ce vine în contradicţie cu propriile valori morale. Dacă asemenea valori există, bineînţeles. Din păcate, încă nu a fost inventat transplant de obraz şi nici perfuzie de bun simţ.
Urmărind cum am fost acuzat că am comis o ilegalitate, mi-am amintit de un personaj pe nume Gheorghe Gorincioi, care a fost alături de Voronin mulţi ani, iar odată cu schimbarea puterii a devenit cel mai mare democrat, încercând să intre în graţia noilor stăpâni. Şi acum îmi sună în urechi calificativul pe care l-a utilizat V. Voronin faţă de acest personaj.
P.S. Un detaliu mai puţin cunoscut opiniei publice: Datorită poziţiei pe care a avut-o V. Cojocaru, nici un ofiţer din subordinea sa nu a fost implicat în atrocităţile din 7 aprilie 2009. Spre deosebire de MAI, nici o persoană deţinută în instituţiile penitenciare ale Ministerului Justiţiei nu a fost maltratată şi nu a avut de suferit.
Sursa: www.tanase.md

Tristeţea de a fi trăit într-un secol comunist Iunie 16, 2011

Posted by ingerdemon in De-ale carnavalului.
1 comment so far

Nu am viză de reşedinţă în Chişinău. Şi duminică n-am să pot merge la vot.
N-am vrut să scriu despre politică şi despre campanie, deși începusem vreo două articole, care au ajuns să se prăfuiască prin calculator.
Nu vreau să mă contopesc cu zecile de nume care acum pe ultima sută de metri răcnesc prin tot internetul – Salvați Chișinăul de comuniști! Nu vreau să le reproșez nimic.
Nu vreau să dau note celor doi candidați la primăria capitalei. Nu-mi place nici unul.
Nu-mi place situația creată de cei din AIE. Nu-mi plac isteriile, dar cel mai mult nu-mi place că încă suntem comuniști.
Și suntem comuniști nu din cauza că avem un partid comunist, dar din cauza că gândim și ne comportăm în stil comunist pe toate segmentele. Nu e în domeniu în țara asta unde să nu fi rămas idei comuniste.
Politică, presă, sistem judecătoresc, ecomonie, finanțe – totul e comunist. Societate comunistă. Oameni comuniști. Și luni, indiferent cine n-ar cîștiga alegerile, vom avea o capitală europeană comunistă. Și nu doar pentru că Consiliul municipal e mai mult de jumătate comunist. Cealaltă jumătate e îndeajuns de comunistă.
E trist, încă mai trăiesc într-un stat comunist.

Publicarea cheltuielilor publice în baza de date BOOST – praf în ochi şi management defectuos al resurselor financiare Mai 26, 2011

Posted by ingerdemon in De-ale carnavalului, Feed-back.
Tags: , ,
3 comments

Ministerul Finanţelor anunţă cu fast că a lansat baza de date a cheltuielilor publice în cadrul proiectului BOOST. Astfel Republica Moldova a devenit prima ţară din lume care oferă acces detaliat la asemenea bază de date, asigurând o transparenţă sporită în ceea ce priveşte eficiența cheltuielilor publice. Proiectul BOOST este inițiat de Banca Mondială la solicitarea Ministerului Finanțelor. Detalii despre utilizarea bazei de date gasiţi aici.

Informaţia difuzată de autorităţi conţine în ea 2 minciuni:
1. una mică – nu suntem prima ţară care îşi publică chetuielile, şi asta o confirmă şi Filat la întîlnirea cu vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru regiunea Europei şi Asiei Centrale, Philippe le Houerou. Citez: „Referindu-se la proiectul “E-guvernare”, Vladimir Filat a menţionat că Moldova este a 16-a ţară din lume care implementează iniţiativa „date deschise” (acces la datele guvernamentale cu caracter public) alături de asemenea state ca SUA, Marea Britanie, Suedia, Austria, Australia, Noua Zeelandă.” Plus, SUA din 2007 are un proiect http://www.usaspending.gov/ , adevărat cu mult mai avansat decît ce propune Ministerul Finanţelor, care şi aşa obligă toate instituţiile să publice rapoartele cheltuielilor anual pe site.

2. minciuna cea mare constă în crearea unei iluzii de transparenţă de către guvernarea noastră. La acest punct am să încerc să dau mai multe detalii. Toate guvernele, de regulă, îşi fac publice cheltuielile. La noi se face publicarea anuală a rapoartelor pe cheltuieli. Al doilea moment, constă în faptul că planificarea chetuielilor se prevede în legea cu privire la bugetul, care poate avea ulterior modificări la jumătate de an. Problema constă în faptul că societatea civilă nu participă în acest proces de planificare a cheltuielilor. Având o economie săracă noi folosim un model bazat pe priorităţi, în comparaţie cu alte ţări, care, la nivel de administraţii locale, cetăţenii pot planifica bugetul. Spre exemplu, în Brazilia este un oraş în care 50% din buget este planificat de către cetăţeni. Chiar dacă noi avem un buget public şi cheltuielile fiind publice, însă nu avem mecanisme eficace de monitorizare a acestora. Prin această bază de date, lansată de Ministerul Finanţelor, se încearcă a mima acest mecanism de monitorizare a cheltuielilor banilor publici, pentru că oricum noi publicam aceste date şi pînă a apărea BOOST, dar cum se făcea spălare de bani, aşa şi va continua să se facă, chiar dacă se va raporta nu o dată pe an, ci la finalul unui exerciţiu financiar. Atîta timp cît nu a creat un mecanism viabil de monitorizare a chetuielilor banilor publici, nicio bază de date nu ne va fi de folos.

Uite cam aşa cheltuim noi banii Băncii Mondiale pe baze de date, care, de facto, nu ne ajută la nimic. În schimb, avem titluri „tari” pentru ştiri ;).

Reflecții despre emanciparea politică a femeilor din spațiul mioritic Mai 18, 2011

Posted by ingerdemon in De-ale carnavalului.
Tags: , , , ,
add a comment


Femeile noastre greu se apucă de politică. Am urmărit mai multe femei care s-au lansat în politică: Angela Aramă, Eugenia Ostapciuc, Zinaida Greceanîi, Corina Fusu, Liliana Palihivici, Vitalia Pavlicenco, Valentina Buliga… Aste-s doar câteva nume care îmi vin acum în cap. Din păcate mai mult nu prea am ce spune despre distinsele doamne.

Personajele feminine din politică nu prea au avut ieșiri reușite în scenă. Nici tu spectacol, nici tu scandal. A încercat Buliga să-l acuze pe Dodon de misoginism, dar parcă nu a prins tema asta nici în ziare, nici la TV, nici prin bloguri.

Că Dodon e misogin – asta e clar. Doar că îmi pare rău că Buliga a uitat de seful de la Guvern, care tot a refuzat să polemizeze cu o doamnă. Și Filat e misogin. Și misoginismul ăsta l-am observat la mulți politicieni de-ai noștri.

Oare de ce? Oare femeile noastre – frumoase și gospodine – așa cum le place bărbaților noștri să ne spună, nu au reușit să cucerească inimile alegătorilor?

Astăzi citisem o știre despre faptul că Organizaţia Naţiunilor Unite în Moldova va încerca să ne instruiască femeile care candidează pentru postul de primar sau consilier în consiliile locale sau raionale cum să comunice mai eficient cu alegătorii ori cum să-şi elaboreze un mesaj electoral pentru a câştiga simpatia alegătorilor.

Nu știu dacă vor da roade aceste instruiri, căci ce poți face în 3 săptămâni de plină campanie, cînd totul deja ar fi trebuit să fie gata: mesaj, discurs, ținută publică? Sau poate greșesc?
Mă mai gîndesc…

Să fii Andrei Gheorghe Octombrie 10, 2010

Posted by ingerdemon in De-ale carnavalului, Revista presei.
Tags: , , ,
4 comments


Am mai scris că am puţine modele de oameni care mă inspiră şi de la care învăţ. Şi asta pentru că am în mine ascunsă o capacitate enormă de a mă inspira singură pe mine şi un autocontrol îmbinat cu autocritică ce mă fac să învăţ singură şi să mă impun să fac lucruri noi.


Vineri am discutat cu unul din acei oameni al cărui nume şi performanţe te fac să vrei mai mult de la viaţa profesională şi să-ţi pui noi obiective în carieră şi în dezvoltarea personală. Este vorba de „controversatul” (aşa s-a intitulat el singur) jurnalist şi om de televiziune Andrei Gheorghe.

Revoluţia media pe care o trăim la Chişinău şi de care mă bucur pe de o parte, îi face pe patronii de media de la noi să scoată bani şi să investească în produse de media. Revoluţia şi schimbarea pieţii media de la noi l-a adus la Chişinău pe Andrei Gheoprghe, care s-a cam intoxicat de ceea ce se întîmplă pe la Bucureşti şi a acceptat provocarea pentru a face un show TV la Prime – Salutare, Naţiune! Despre cît e de bună sau nu emisiunea lui Gheorghe de la Chişinău rămîne să decidă telespectatorii simpli, căci dacă nu va vinde publicitate, cred că pur şi simplu va dispărea din grila de emisie. Pentru început sunt programate 15 emisiunie.

Eu azi vreau să scriu însă despre curajul pe care îl are Andrei Gheorghe prin a îmbărca imaginea de om controversat cu care s-a contopit. Anume imaginea lui de „controversat” pe care o are în România mă face să mă intereseze mai mult decît alte personaje media de peste Prut. Am simţit că a muncit să fie aşa cum este şi se vede că îi place că oamenii îl privesc ca pe unul care nu are frică să spună ceea ce este tabu: cuvinte indecente, adevăruri despre politicieni, fufe şi oameni simpli.

Pur şi simplu Andrei Gheorghe are curajul. Şi acest curaj îi aduce proiecte, contracte şi oferte care-i aduc satisfacţie şi bani. Şi ce spun alţii – puţin îl doare, căci el decide – merge la finanţe sau face emisiune la Chişinău. Şi nu-i prea pasă de ce cred alţii, important e ce crede şi ce vrea el să facă.

P.S. Oare cîţi din noi au curajul să fie un Andrei Gheorghe?

Sursa foto: http://www.blog.gurau.md

Franţuzoaicele, facebook şi imaginea mea de… Iunie 17, 2010

Posted by ingerdemon in De-ale carnavalului.
Tags: , ,
5 comments

Ştiţi ce înseamnă „liberul arbitru”? Am auzit de multe ori această sintagmă, şi parcă mi se părea că înţeleg ce înseamnă şi parcă totuşi nu până la urmă înţelegeam. Săptămâna aceasta am hotărât să întreb de atotştiutorul Google cu ce se mănâncă acest „liber arbitru”. Explicaţiile mi-au fost pe plac, mai ales că simţeam nevoia unui sprijin pentru a-mi răspunde la întrebarea: Oare e adevărat că femeile noastre plecate la muncă în Europa sunt privite cu ochi răi de femeile din acele ţări super dezvoltate şi super inteligente şi pline de aristocraţie?

ÎNCEPUTUL. Răspunsul la întrebarea mea, dar şi întrebarea propriu-zisă a apărut în urma unui mesaj primit pe Facebook. (Mda… reţelele sociale îmi dovedesc a câta oară că trebuie studiate mai atent, căci nu cunoaştem chiar bine efectele şi influenţele asupra indivizilor umani.) Mesajul pe care l-am primit spunea că sunt o urâţenie şi că nu am făcut mare performanţă pozând în rochie de mireasă. Deci, orgoliul meu feminin a fost nu atins, dar aproape i s-a dat foc. Ce are o persoană necunoscută, care mă vede pentru prima dată în viaţă să-mi spună că-s urâtă? Încerc să nu dramatizez situaţia, beau un ceai şi mă apuc să-i scriu răspuns. După încă câteva vorbe de duh din partea franţuzoaicei, care mi-a amintit că fac parte din partea aceea a Europei, unde-s femei uşoare, fără scrupule şi mereu în căutare de bărbaţi cu bani. M-am pomenit fără ca să vreau personaj din filmul „Oaspeţii tatălui meu”.

ŞOCUL. Nu îmi venea a crede că pot fi învinuită că-s o depravată doar pentru că sunt din moldoveancă şi mă trag din Europa de est. Dacă aveam până acum dubii la felul în care se uită la noi străinii, acum nu mai am. Îmi găsisem singură răspuns la întrebarea de mai sus. Mă gândeam că orice n-am face suntem fetele care vin să le fure banii, joburile şi bărbaţii.

Fire romantică ce sunt, continui discuţia cu sărmana franţuzoaică şi îi explic că nu am nevoie de Franţa ei, de bărbatul ei, de banii nemunciţi. La care ea îmi scrie – o femeie, rusoaică, cu numele Tatiana ia suflat bărbatul de sub nas. Ea a rămas cu după 15 ani de căsnicie cu 2 copii şi singură.

M-a înduioşat tipa şi i-am răspuns că îmi pare rău pentru ce i s-a întâmplat şi la îndemnul unui prieten (nu-i dau numele ca să nu i se urce la cap), îi scriu că rusoaica în curând se va plictisi de bărbatul ei, şi el va fi nevoit sau să revină la ea, sau s-o îndure mai departe în timp cea ea se distrează cu alţi bărbaţi.

FINALUL. Finalul a încununat opera: franţuzoaica mea şi-a cerut iertare, şi mi-a zis că chiar deja îi par o persoană drăguţă. Mai mult, azi de dimineaţă am văzut un mesaj de la ea în care mă ruga să nu fiu supărată şi că mă invită să fim amice. 😀

În acea seară alegam prin casă şi mă bucuram că am reuşit s-o conving pe sărmana femeie că nu toate femeile din Moldova sunt uşuratice.

Şi acum revin la „liberul arbitru”. Fiecare din noi decide cum îl vor vedea oamenii din jur: un neghiob sau un om inteligent. Este în puterea noastră să schimbăm percepţia celor din jur. Unicul lucru care este necesar pentru aceasta este să avem mai multă toleranţă şi mai mult timp pentru ai asculta şi auzi pe cei din jur.

P.S. Comunicarea, dragii mei, opreşte războaie şi înduioşează inimi.
Fotografia e cea care a făcut să-mi scrie franţizoaica şi să-mi spună că-s urîtă 😉

UPDATE: Am uitat să dau un link util pentru cei care, la fel ca mine, parcă înţeleg, dar parcă nu ce-i „liberul arbitru” 😉

Întrebarea dimineţii de astăzi Iunie 11, 2010

Posted by ingerdemon in De-ale carnavalului.
2 comments

De 4 ani în fiecare dimineaţă citesc ştirile şi ziarele. În fiecare zi sunt bibliotecă de noutăţi adevărate sau inventate. Mai mult, pot recunoaşte după stilul de a scrie a jurnaliştilor o ştire de la Unimedia de cea scrisă de Jurnal sau de Ştirea Zilei.

Prea lungă introducerea pentru tema pe care vreau s-o abordez astăzi : examenele de bacalaureat. Anul acesta subiectul a fost dezbătut cu multe detalii şi mult fast de PublikaTV. Atît de mult a încît au mers cu camera ascunsă să-i spioneze pe elevi la BAC. Citeam pe blogul lui Dan Negru despre cum TV-urile de ştiri din România obişnuiesc să-şi inventeze ştiri. Uite că s-a început şi la noi. Mulţumesc lui Vîntu pentru importul de cultură mediatică !!!

M-a făcut curioasă ştirea cu copiatul la BAC şi am adresat şi eu de dimineaţă o întrebare prietenilor de pe facebook : Oameni, cine n-a copiat la BAC ?

Nu credeţi că răspunsurile m-au şocat cumva. Nu m-au şocat cu nimic şi nici nu mi-au schimbat cumva ideile şi convingerile mele despre copiatul la BAC sau la oricare alt examen, cred că chiar m-au bucurat. Marea majoritate din cei care mi-au răspuns, au spus că n-au copiat la BAC.

Nici eu n-am copiat, nu aveam ce copia. Nu cred că s-au schimbat multe de pe timpurile cînd am dat eu examenele de BAC, şi cred că şi acum subiectele sunt aşa formulate încît nu prea ai ce copia. Deci, chiar dacă ai posibiolitatea să copii, oricum trebuie să pui mintea în mişcare ca să analizezi informaţia şi s-o structurezi aşa cum sunt cerinţele din test.

Nu vreau să mai adaug nimic despre stimabilii colegi din jurnalism, vin doar cu o urare pentru adolescenţii care zilele astea au examene: SUCCES!

Hai să dau şi eu replica, că nu-I frumos să tac. Mai 28, 2010

Posted by ingerdemon in De-ale carnavalului.
13 comments

Tudor Darie m-a acuzat azi că i-aş fi transmis un comunicat scris într-o limbă de lemn.
Iată comunicatul.
Mai jos vedeţi planul în baza căruia a fost construit :
1. Lead-ul include evenimentul propriu zis : adoptarea legii care va reforma instituţia avocaturii.
2. Aliniatul următor conţine explicaţia de unde s-a pornit reforma, pentru că este important să se cunoască că angajamentele pe care şi li-a asumat au fost îndeplinite. Pentru denumirea prea lungă a Planului de dezvoltare am fost invinuită că-i de lemn limbajul. Şi ce să faci dacă anume aşa se numeşte. Nu-mi place nici mie, dar n-ai încotro – dacă o repeţi intră odată şi odată în capul omului.
3. În următoarele 2 aliniate vorbesc despre în ce constă reforma: instituirea barourilor de avocaţi regionale, stabilirea unor noi rigori de acces în profesie, reprezentare în instanţă.
4. În aliniatul 5 am dat cine a participat la elaborarea acestei legi
5. În penultimul aliniat am dat de cine a fost susţinul proiectul de lege pentru că a fost primit foarte bine de experţi.
6. Şi la final, cînd intră în vigoare.

Ce face Unimedia ?

Spune mai întîi despre ce conţine proiectul de lege, după care dau o parte din grupul de lucru care a elaborat amendamentele, şi apoi urmeză propoziţia:
„Misiunea Norvegiană de Experţi pentru Supremaţia Legii în Moldova (NORLAM) a elaborat amendamente la Legea cu privire la avocatură, după o analiză a cadrului normativ şi identificarea domeniilor problematice ce afectează instituţia avocaturii.”
Ce-i aceasta? Unde era în comunicat scris depre aceasta?
Pur şi simplu au rupt fraza care conţinea toţi membrii grupului de lucru. Am insistat să revadă pentru că nu era corect. Pentru că nu doar NORLAM a elaborat amendamentele.

Sigur că e uşor să învinueşti, atunci cînd nu ai argumente pentru greşelile făcute. E mai greu să accepţi gafa şi să încerci să citeşti încă odată comunicatul.

Tudore, faptul că un jurnalist greşeşte nu-i straşnic, e mai straşnic, că experţii implicaţi în elaborare vor citi că doar cineva a lucrat. Era în dreptul meu să te rog să dai corect ştirea, pentru că după cum ai scris, este o reformă importantă. Eu înţeleg că aveţi mult de lucru, de aceea şi monitorizez ceea ce scriţi şi intervin cu detalii importante pentru înţelegearea corectă a subiectului.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat Mai 24, 2010

Posted by ingerdemon in De-ale carnavalului.
add a comment

Sunt zile în care aerul devine greu în piept. Sunt zile în care fiecare inspiraţie şi expiraţie se dă cu un efor dublu. Sunt zile în care începi a te iubi cu adevărat.

În dimineaţa de astăzi am găsit în poşta mea o scrisoare care taie respiraţia. Poate mai ajută cuiva poemul lui Charlie Chaplin pe care mi l-a transmis o prietenă, de aceea îl reproduc mai jos şi vă îndemn să învăţaţi să vă iubiţi cu adevărat.

”În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Și atunci, am putut să mă liniștesc.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.
Astăzi, știu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …
Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situații, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Amor propriu.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place și în ritmul meu.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înșelat.
Astăzi, am descoperit … Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viață. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Și aceasta se numeste … Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că rațiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte prețios.
şi toate acestea înseamnă … Să ştii să trăiești cu adevărat.”

Charlie Chaplin

Sursa foto

Pseudoeroii zilelor noastre Mai 8, 2010

Posted by ingerdemon in De-ale carnavalului.
Tags: ,
6 comments

Dacă tot veni vorba de 9 mai, cred că ar trebui să punem un pic altfel accentul în discuţiile despre importanţa acestei zile pentru Republica Moldova. Ar fi cazul ca mîine să comemorăm şi nu să sărbătorim. Indiferent cine a pierdut şi cine a cîştigat, dar numai sărbătoare nu poţi să numeşti pentru poporul nostru ziua de 9 mai. Şi mai cred că ar trebui să acceptăm că noi am avut oameni care au luptat în ambele tabere.

Nu cred că e bine să ne lăsăm aburiţi de lotizinci care nu le simţim aproape, sau cel puţin eu nu le simt aproape. Care patrie ne-am apărat-o noi atunci? URSS? Nu cred că URSS era patria buneilor mei.

Sigur că e plăcut să te vezi erou în acest război, şi să defilezi cu capul sus în Piaţa Roşie. Dar nu trebuie să uităm că cineva s-a jertfit şi a luptat de cealaltă parte a baricadei pentru un ideal şi pentru un vis numit România Mare. Faptul că unii dintre noi nu mai simt nimic pentru acest vis, nu ne dă dreptul să decidem cine sunt adevăraţii eroi. Iar dacă pentru cineva acesta nu este un vis – e doar problema lui, n-are decît să se creadă un pseudoerou asupra fascismului. Şi n-are decît să lupte cu umbrele celor care au murit pentru ca el azi să se numere printre învingători.

Mă bucur că anul acesta noua noastră guvernare a început să repare această gafă a predecesorilor, fiind corecţi cu toţi veteranii de război. Pentru că eroii nu pot fi divizaţi, pentru că nu decidem noi cine a avut mai mare dreptate atunci cînd îşi punea pieptul în faţa ploii de gloanţe.

Nu mă văd eu erou şi nici ţara nu mi-o văd învingătoare într-un război care ne-a dezbinat şi ne-a ciopîrţit. Indiferent unde veţi depune mîine un buchet de liliac amestecat cu lalele, eu vă îndemn să nu sărbătoriţi, ci să comemorăm pe 9 mai pe cei care au murit pentru ca eu azi să pot scri aceste rînduri, iar tu să le citeşti.